BRAȘOV. Și-a dat altă identitate, la un control pe Calea Feldioarei
Un conducător auto oprit de polițiști pentru control, pe Calea Feldioarei din municipiul Brașov, le-a oferit agenților informații eronate privind identitatea lui, pentru a ascunde faptul că șofa cu permisul suspendat.
Bărbatul le-a declarat agenților de la Biroul Rutier Brașov că nu are la el documentele de identitate și s-a prezentat drept un bărbat de 32 de ani, din municipiul Brașov.
Ulterior, polițiștii au stabilit că datele de identitae furnizate de către șofer aparțin altei persoane, el fiind, în realitate, alt brașovean, în vârstă de 34 de ani, al cărui permis de conducere fusese suspendat, pentru „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
În cauză i s-a întocmit dosar penal.
La verificarea cu etilotestul s-a stabilit că bărbatul avea 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat și s-a ales și cu o amendă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.