Delicte

BRAȘOV. Secretar de primărie, trimis în judecată de DNA. Fraudă de peste 130.000 de euro

 

Direcția Națională Anticorupție (DNA) condusă de Călin Nistor a dat astăzi publicității o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna septembrie 2019, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă. 

Printre acestea se află și un dosar din județul Brașov, cu peste 100.000 de euro subvenții APIA obținute ilegal. În acest caz, secretarul primăriei din comuna Bunești, județul Brașov, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, fiind suspectat de complicitate la fals acte și declarații. Falsurile au ajutat un fermier să obțină subvenții APIA de aproape 130.000 de euro pentru terenuri agricole pe care nu le lucra. Alături de secretar, este trimis în judecată și fermierul.

Conform comunicatului de bilanț, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Gheorghe Adrian Pălășan, la data faptelor secretar în cadrul primăriei comunei Bunești, județul Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (2 fapte),
– complicitate la fals în declarații, (2 fapte din care una în formă continuată).

Alături de secretar, este trimis în judecată și fermierul care ar fi beneficiat ilegal de subvenții pe suprafață de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Acuzațiile aduse de procurori fermierului sunt:
– folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (2 fapte),
– fals în declarații, (2 fapte din care una în formă continuată).  

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2009-2018, fermierul, beneficiind de ajutorul inculpatului Pălășan Gheorghe Adrian, ar fi depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente cu un conținut nereal, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, pentru terenuri pe care fie nu le-a utilizat deloc (campaniile agricole 2009-2012, 2016-2018), fie le-a utilizat doar în parte (campaniile agricole 2013-2015).

Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 574.761 lei. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 607.837 lei (circa 130.000 de euro).

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurător și popririi asigurătorie asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, acțiunilor și părților sociale deținute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum și asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terțe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie aparținând celor doi inculpați, până la concurența sumei de 607.837,62 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare