Delicte

BRAŞOV. Şapte inşi condamnaţi pentru o încăierare din 2012

 
Şapte persoane au fost condamnate definitiv la închisoare, unele cu executare iar altele cu suspendare, după o încăierare care a avut loc în Braşov, în noiembrie 2012, în cadrul căreia s-au folosit mai multe „arme” care au fost ridicate de anchetatori ca probe: un box metalic, trei cuţite, dintre care unul de tip „box” şi altul de tip briceag, un cablu cu inserţie de fire de aluminiu, o coadă de lemn pentru unelte de grădinărit şi un tac de biliard. Sentinţa definitivă a fost dată, ieri, de magistraţii Curţii de Apel Braşov.
 
Astfel, inculpaţii Pletosu Mitică Laurenţiu şi Oprea Dumitru, zis „Titi Crăcănatu”, au fost condamnaţi la câte un an de închisoare pentru trei infracţiuni: „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice”, „încăierare” şi „portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire”.
 
Ceilalţi cinci inculpaţi, Nazare Florinel, Lişiţă Bogdan-Gheorghe, Custura Sergiu, Papaghiuc Dometie Paul şi Forro Imre, au fost condamnaţi doar pentru „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice” şi „încăierare”, dar au primit tot câte un an de închisoare, cei drept cu suspendare, având termen de supraveghere de 3 ani.
Dintre cei şapte inculpaţi, numai unul a stat în arest preventiv, Pletosu Mitică Laurenţiu, din 27 noiembrie 2012 până pe 15 ianuarie 2013 inclusiv. Ceilalţi doar au fost reţinuţi pentru 24 de ore, în data de 26 noiembrie 2012. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare