BRAȘOV. Sancțiune pecuniară pentru profesorul care lovit un elev. Continuă ancheta penală
Consiliul de Administraţie al Liceului Teoretic „George Moroianu” din Săcele a stabilit pedeapsa pentru profesorul Cristian Teodoriu care a lovit un elev. Cadrul didactic a fost sancţionat pecuniar, prin diminuarea cu 5% a salariului pe trei luni, deși comisia de disciplină a propus un avertisment scris.
„Comisia de disciplină din cadrul Liceului Teoretic „George Moroianu” Săcele, instituită pentru cercetarea incidentului din ziua de 14 noiembrie (…) a propus Consiliului de Administraţie al liceului, sancţiunea profesorului cu avertisment scris. Consiliul de Administraţie, analizând documentele Comisiei şi ascultând şi punctul de vedere al domnului profesor, a hotărât, în şedinţa extraordinară din data de 26 noiembrie, sancţionarea cu diminuarea salariului cu 5% pentru trei luni de zile”, potrivit unui comunicat al conducerii liceului.
În paralel, se derulează o anchetă a procurorilor de pe lângă Judecătoria Braşov, care l-au pus sub acuzare pe profesor, cercetat pentru „purtare abuzivă”.
Reamintim că un elev din clasa a VI-a a fost bătut de profesor (i-a dat două palme peste față, susține acesta), după ce copilul ar fi mototolit o hârtie şi ar fi aruncat-o într-un câine, apoi ar fi lovit patrupedul cu piciorul. Părinţii copilului au susţinut că, în urma bătăii, copilul a făcut pe el şi ar fi început să aibă dureri de cap şi să aibă coşmaruri.
Conducerea şcolii spune că incidentul recent a fost unul izolat, nemaiexitstân plângeri la adresa dascălului. Ba mai mult, există şi o petiție cu zeci de semnături de susţinere a profesorului.
„Conducerea şcolii şi corpul profesoral regretă incidentul şi dă asigurări că este unul izolat. Ţinem să reîncredinţăm elevii, părinţii, comunitatea locală de profesionalismul nostru şi de întreaga noastră consideraţie”, se mai arată în comunicatul amintit.
Citiți și:
Update BRAȘOV. „Copiii trebuie educați, nu dresați”. Reacția profesorului agresor
BRAȘOV. Profesor acuzat că a bătut un elev până când acesta a făcut pe el!
Update BRAȘOV. Poliția a deschis dosar penal în cazul elevului bătut
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.