BRAŞOV. Săcelean depistat după două luni de la condamnare
Un săcelean în vârstă de 35 de ani a fost „ridicat” de poliţiştii din localitatea de domiciliu, joi, întrucât avea emis pe numele său, încă din 28 noiembrie 2018, un mandat de executare a închisorii, pentru lovire sau alte violenţe.
Potrivit mandatului emis de Judecătoria Oradea, bărbatul are de executat un an de închisoare, pentru infracţiunea menţionată.
Bărbatul, care era urmărit național, a fost depus în Penitenciarul Codlea.
Tot joi, poliţiştii din Victoria au pus în executare două mandate de arestare preventivă emise pe numele a doi tineri de 16 şi 18 ani, acuzaţi de furt. Tineri fuseseră plasaţi mai întâi în arest la domiciliu, apoi Judecătoria Făgăraş a decis să înlocuiască măsura cu arestul preventiv.
Cei doi au fost introduşi în Centrul de Arest și Reținere Preventivă al IJP Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.