BRAȘOV. Reținut de Poliție, după ce și-a bătut soția
Un bărbat din municipiul Brașov a fost reținut de polițiști, după ce și-a bătut soția, aseară, băut fiind. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru violență în familie.
„În fapt, la data de 29 aprilie, în jurul orei 19.15, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul în cauză ar fi agresat-o fizic pe soția sa, lovind-o în zona capului și a corpului. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta ar fi agresat-o fizic pe soția sa și la data de 28 aprilie”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan. Brașoveanul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IJP Brașov.
Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.