BRAŞOV. Reprezentanţii unei firme de „consulting”, acuzaţi că au dat împrumuturi şi au încasat ilegal diverse taxe
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au finalizat cercetările efectuate într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunior de „înşelăciune” şi „desfăşurarea de acticităţi interzise de către o persoană, pe cont propriu sau pe contul unei entități care nu este instituție de credit” şi au făcut propuneri pentru trimiterea în judecată a opt bărbaţi.
„În calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale cu obiect de activitate «Consulting», în perioada 2011 – 2013, cu ocazia perfectării unui număr de 38 de contracte de credit, au indus si menținut in eroare persoanele solicitante ale respectivelor împrumuturi, condiționându-le plata unor sume de bani cu titlul de taxe de bază si taxe lunare, cu toate că societatea nu era instituție de credit si nu era autorizată pentru desfăşurarea activității de atragere şi/sau gestionare sume de bani provenite din contribuțiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective si acordării de credite/împrumuturi din fondurile astfel acumulate”, a detaliat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.
Prejudiciul în cauză a fost stabilit la 116 138 lei. Cercetările au fost efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.