Delicte

BRAȘOV. Prințul Paul și afaceristul Remus Truică rămân sub control judiciar, dar POT PĂRĂSI ȚARA

 

Curtea de Apel Brașov a menținut, vineri, măsura controlului judiciar sub puterea căreia se află inculpații Al României Paul Philippe și Remus Truică, dar a înlăturat obligația acestora de a nu părăsi limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar. În cauză, a fost dat drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare, dar nu există nici o informație pe site-ul Curții de Apel Brașov că ar fi fost depus un asemenea document.

Tot alaltăieri, instanța a amânat judecarea cauzei la data de 24 februarie, în vederea continuării cercetării judecătoreşti constând în audierea inculpaţilor.

Precizăm că decizia a fost luată în dosarul penal privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa. Ei au fost trimiși în judecată în luna mai 2016, pentru retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov.

CITIȚI ȘI:

BRAŞOV. Remus Truică a primit „permisie” din partea Curţii de Apel Braşov, pentru a părăsi ţara


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare