Delicte

BRAȘOV. Primar condamnat pentru alcool la volan

 

200 de zile de amendă penală a câte 40 lei pentru fiecare zi-amendă, adică 8.000 de lei, sau tot atâtea zile de închisoare, în caz de neplată. Aceasta este condamnarea dată de Judecătoria Zărneşti viceprimarului cu atribuţii de primar din Predeal, Sebastian Constantin Fleşieru, după ce a fost prins la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Dosarul este înregistrat în 23 aprilie 2019, iar la finele lunii septembrie a fost dată sentința. Pe care condamnatul a atacat-o cu apel în termenul acordat de instanță. „În baza art. 336 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul Fleşieru Sebastian-Constantin la pedeapsa amenzii penale de 8.000 lei (200 zile-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Atrage atenţia inculpatului asupra împrejurării că pedeapsa amenzii poate fi înlocuită cu închisoarea, în caz de neplată a amenzii”, se arată în sentinţa Judecătoriei Zărnești. Fleșeriu poate solicita plata eşalonată a amenzii, în rate lunare, pe o durată de 2 ani, dar are de achitat și 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare