BRAȘOV. Pozitiv la DrugTest, după un accident pe Bulevardul Saturn
Un conducător auto în vârstă de 39 de ani este cercetat penal, după ce a ieșit pozitiv la verificarea DrugTest, făcută în urma unei tamponări în care a fost implicat pe Bulevardul Saturn din municipiul Brașov.
„La data de 01 august 2021, în jurul orei 22.35, polițiști din cadrul Biroul Rutier Brașov au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bulevardul Saturn din Municipiul Brașov, în care au fost implicate două autovehicule.
În urma producerii evenimentului rutier o persoană, respectiv unul dintre cei doi conducători auto, în vârstă de 39 ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând să fie transportat la spital.
Procedându-se la testarea conducătorilor auto cu aparatul DrugTest, în cazul bărbatului în vârstă de 39 ani rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus, la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism”, a informat, astăzi, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.