BRAȘOV. Polițiști și medici din Făgăraș, jigniți și amenințați de un șofer băut și fără permis, care provocase un accident
Un șofer băut și fără permis, care a fugit după ce a provocat un accident rutier în Făgăraș, le-a adresat jigniri și amenințări polițiștilor care l-au depistat, dar și cadrelor medicale care încercau să-i ia probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Totul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Mai întâi, în jurul orelor 21.45, făgărășeanul în vârstă de 36 de ani a intrat cu autoutilitara în gardul imobilului cu numărul 44 de pe strada Trandafirilor din orașul de domiciliu, deoarece nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la dreapta.
Ulterior, el și persoana care îl însoțea au părăsit locul accidentului, deși erau răniți, dar au fost depistați în aceeași noapte.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că autoutilitara nu este înmatriculată, iar conducătorul auto nu deține permis de conducere. Bărbatul a devenit recalcitrant față de organele de poliție, adresându-le acestora cuvinte jignitoare, triviale și amenințări. Ulterior, acesta a adresat jigniri și personalului medical din cadrul Spitalului municipal Făgaraș, unde a fost condus pentru prelevare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a explicat reprezentantul Poliției Județene Brașov, subcomisar Ionuț Marin.
Făgărășeanul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, apoi instanța a dispus arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru ultraj, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.