BRAȘOV. „Ploaie” de dosare penale, în trafic
Mai multe dosare penale au fost întocmite de polițiști, ieri, la nivelul județului Brașov, pentru infracțiuni rutiere.
Spre exemplu, aseară, în jurul oreor 18.00, pe str. Lungă din municipiul Brașov, polițiști de la Biroul Rutier au oprit pentru control un bărbat care șofa cu viteză peste limita legală, iar la verificarea documentelor, au constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Totodată, în continuarea cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au constatat faptul că autovehiculul nu deține poliță obligatorie de tip RCA valabilă.
„În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducerea unui vehicul fără permis de conducere» și «punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat», dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Tot aseară, pe str. Ion Creangă din Zărnești, polițiștii au depistat un șofer care avea 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în Râșnov, agenții au controlat un bărbat de 49 de ani, care se urcase la volan deși avea 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ieri dimineață, în jurul orelor 6.30, un bărbat de 61 de ani a fost prins șofând sub influența alcoolului (0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat) pe raza localității Sâmbăta de Jos.
În jurul orelor 7.15, un conducător auto în vârstă de 35 de ani a ieșit pozitiv la DrugTest, în timpul unui control efectuat în Râșnov.
În Moieciu, polițiștii au oprit pentru control, pe la orele 9.45, un șofer în vârstă de 32 de ani care avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În fine, polițiștii din Codlea i-au întocmit dosar penal unui bărbat de 44 de ani, care șofa pe str. Lungă din localitate, având 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Controlul a fost făcut în jurul orelor 12.30.
Foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.