BRAȘOV. PERCHEZIȚII și într-un dosar de evaziune cu produse din domeniul construcțiilor
Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Economice Mureș au desfășurat 13 percheziții domiciliare, astăzi, în mai multe județe, printre care și în Brașov.
Conform unui comunicat remis de Poliție, descinderile au avut loc după cum urmează: 5 în Mureș, 2 în Brașov, 2 în București, 2 în Galați, una în Ilfov și una în Botoșani, la sediile unor societăți, ale căror reprezentanți sunt cercetați într-un dosar penal de evaziune fiscală în forma continuată, aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.
„În fapt, o societate comercială ar fi înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale fără conținut economic real de la 6 operatori ce aveau un comportament fiscal neadecvat. Astfel, s-ar fi creat un circuit financiar fictiv, fiind creat un prejudiciul estimat la 130.000 de lei. Circuitul tranzacțional fictiv ar fi cuprins bunuri și servicii destinate lucrărilor de instalații sanitare, de încălzire și comerț al echipamentelor de protecție din domeniul construcții”, au informat anchetatorii.
Au fost puse în executare două mandate de aducere, iar în urma probelor administrate s-a dispus continuarea urmăririi penale față de cei în cauză.
VEZI ȘI:
BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. PERCHEZIȚII în două cauze privind vânzarea de componente auto contrafăcute
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.