Delicte

BRAȘOV. PERCHEZIȚII într-un dosar de escrocherii prin atribuire de calități false

 

Doi bărbați de 25 și 29 de ani și o femeie de 25 de ani sunt cercetați de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Brașov, după ce ar fi comis mai multe înșelăciuni, pentru a obține gratuit telefoane mobile și credit pentru cartele SIM.

„În fapt, cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, persoanele bănuite, în perioada mai – octombrie 2020, folosind nume false și atribuindu-și calități, în mod fals, de reprezentanți ai unor persoane juridice, ar fi indus în eroare angajații acestora. Astfel, sub diferite pretexte, i-ar fi determinat pe aceștia să transfere credit pe mai multe cartele SIM, obținând, totodată, mai multe telefoane mobile și încheind mai multe contracte în mod fraudulos, folosindu-se de nume false și adrese fictive”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal Nadia Olaru.

Ieri, polițiștii au efectuat cinci percheziții domiciliare, în municipiul Făgăraș și în localitatea Lisa, din județul Brașov, ocazie cu care au identificat mai multe bunuri și înscrisuri, ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În sarcina celor trei suspecți s-au reținut următoarele: 24 acte materiale privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată pentru bărbatul în vârstă de 25 ani; 10 acte materiale privind săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată pentru bărbatul în vârstă de 29 ani; 2 acte materiale privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată pentru femeia în vârstă de 25 ani.

Cele trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, Secției 3 Poliție Rurală Voila, Serviciului Criminalistic Brașov și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button