Delicte

BRAȘOV. Patru tineri, printre care o fată, închisoare cu executare, pentru infracțiuni cu droguri

 

Polițiștii Codlea au pus în aplicare, ieri, un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de către Tribunalul Prahova pe numele unui tinere, în vârstă de 22 ani, din municipiul Codlea, care a fost condamnată la 3 ani, 5 luni și 10 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu.

Tânăra, care nu era urmărită național, a fost depusă în Penitenciarul Târgșor.

Tot ieri, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au pus în executare trei mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de către Tribunalul Prahova, după cum urmează:

-Mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui tânăr, în vârstă de 25 ani, din municipiul Făgăraș, județul Brașov, prin care acesta este condamnat la o pedeapsă de 4 ani, 8 luni și 20 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc și mare risc, pentru consum propriu;

-Mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 31 ani, din județul Buzău, prin care acesta este condamnat la o pedeapsă de 3 ani, 7 luni și 20 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc și mare risc, pentru consum propriu;

-Mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui tânăr, în vârstă de 23 ani, din municipiul Brașov, județul Brașov, prin care acesta este condamnat la o pedeapsă de 3 ani, 7 luni și 20 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.

Cele trei persoane nu erau urmărite național și au fost introduse în Penitenciarul Codlea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare