Delicte

BRAŞOV. Patru dosare penale în urma controalelor rutiere de ieri, din oraş

 

Patru conducători auto s-au ales cu dosare penale, în cursul zilei de ieri, unul dintre ei fiind prins băut la volan, altul şofând un autoturism neînmatriculat, iar doi deplasându-se cu autoturisme care nu aveau drept de circulaţie pe teritoriul României.

Primul a fost depistat în trafic şoferul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul în vârstă de 44 de ani se deplasa pe strada Traian din municipiul Braşov, în jurul orelor 5.00, când a fost oprit de un echipaj al Biroului Rutier Braşov, iar în urma verificării cu etilotestul a rezultat că avea 0,87 mg/l alcool pur. Prin urmare, el a fost condus la spital, pentru a i se recolta probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei şi s-a ales cu dosar penal.

În jurul orelor 11.30, un tânăr de 25 de ani a fost depistat de poliţişti în timp ce şofa pe strada Stadionului din municipiul Braşov un autoturism care nu avea drept de circulație pe teritoriul României. Aproximativ şase ore mai târziu, un conducător auto în vârstă de 47 de ani a fost prins că se deplasa pe strada Poienelor din Braşov cu un autoturism neînmatriculat.

În fine, al patrulea conducător auto a fost tras pe dreapta, în jurul orelor 20.00, pe strada Lămâiţei din municipiul Braşov şi s-a stabilit că autoturismul său nu avea drept de circulație pe teritoriul României.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button