BRAȘOV. Păcăliți cu haine contrafăcute…
În urma unor razii pe platformele comerciale din județ, polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au retras de la vânzare și confiscat articole de îmbrăcăminte și vin în valoare de 13.000 de lei, întrucât marfa era promovată ca fiind „de firmă”. De fapt, produsele erau niște falsuri.
Spre sfârșitul săptămânii, în baza Planului național de măsuri pentru prevenirea și combaterea pirateriei și a comercializării de produse contrafacute, polițiști din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au organizat și desfășurat trei acțiuni pe raza județului Brașov.
Astfel, polițiștii au verificat nouă agenți economici, 20 de persoane fizice și au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990.
Într-un complex comercial din municipiul Brașov, la un punct de lucru al unei firme, polițiștii au constatat că erau expuse la vânzare articole de îmbrăcăminte pentru bărbați și femei, ce purtau două mărci notorii, pentru care reprezentanții firmei nu au prezentat documente de proveniență, certificate de garanție sau declarații de conformitate, care să ateste caracterul original al acestora.
Ca urmare, polițiștii au indisponibilizat 49 de astfel de produse, cu o valoare comercială de aproximativ 10.000 de lei, în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală și infracțiune la Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
La un agent economic din municipiul Brașov, polițiștii au identificat expusă la vânzare cantitatea de 430 de litri de vin, cu eticheta unei mărci de notorietate, în recipiente fără banderole fiscale de accize. Pentru că reprezentantii agentului economic nu au prezentat documente de proveniență, certificate de garanție sau declarații de conformitate, care să ateste caracterul original al vinului, vinul, cu o valoare comercială de aproximativ 3.000 de lei, a fost oprit de la comercializare, fiind deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală și infracțiune la Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.