BRAȘOV. O predeleancă și un bucureștean, reținuți pentru furt din raionul de cosmetice
O tânără din Predeal și un bărbat din București au fost reținuți de polițiștii de la Secția 4 Poliție Brașov, ieri, după ce au sustras mai multe produse cosmetice dintr-un magazin situat în Brașov.
„În fapt, la data de 21 noiembrie 2020, în jurul orei 15.00, polițiștii au fost sesizați de către reprezentantul unei societăți comerciale, ce are punct de lucru în municipiul Brașov, cu privire la faptul că două persoane ar fi sustras mai multe produse cosmetice din interiorul societății. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea autorilor faptei, aceștia fiind o tânără în vârstă de 26 ani, din localitatea Predeal, județul Brașov și un bărbat în vârstă de 29 ani din municipiul București”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru furt calificat și i-au reținut pe suspecți pentru 24 de ore.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.