Delicte

BRAȘOV. „Noaptea, ca hoții”: amenzi de 36.000 de lei și materiale lemnoase de 65.000 de lei confiscate

 

Sancțiunile s-au dat pentru neregulile depistate la transporturile nocturne, dar agenții economici prinși pe picior greșit vor fi verificați și la sedii și la punctele de lucru.

Garda Forestieră Brașov a organizat acțiuni de control al circulației materialelor lemnoase pe timp de noapte pe drumurile publice și pe cele forestiere, în raza de competență a acesteia.
La cele 10 acțiuni, care au avut loc în perioada 9-11 august, au participat 20 de reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov și 12 reprezentanți din partea Inspectoratelor de Poliție Județene. În urma acestor acțiuni s-a confiscat cantitatea de 207,13 mc lemn rotund rășinoase, 17,49 mc de cherestea, 5,00 mc de lemn de foc și 139,05 mst lemn de foc.
Au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale în cuantum de 36.000 lei, iar valoarea totală a materialelor lemnoase confiscate este de peste 65.000 lei.
În cazul agenților economici sancționați contravențional, Garda Forestieră Brașov, împreună cu Inspectoratele de Poliție Județene, vor extinde verificările la sediile sociale și la punctele de lucru ale acestora.
Garda Forestieră Brașov va desfășura și în continuare, acțiunii de verificare și control a transporturilor de materiale lemnoase pe drumurile publice și forestiere, atât pe timp de noapte cât și pe timp de zi, atenționând pe această cale că orice transport trebuie să respecte legislația în vigoare.

Citiți și:

Peste 1.000 de dosare penale pentru tăieri ilegale de păduri. BRAȘOVUL, pe primul loc


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button