Delicte

BRAȘOV. Mită luată de doi polițiști rutieri / Au împărțit 500 de lei, primiți de la…

 

Doi polițiști brașoveni au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care recunosc faptul că au luat mită de la un șofer care s-ar fi urcat băut la volan.

„Ca urmare a activităților realizate de către lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus, la data de 27 august a.c., sesizarea instanței de judecată cu acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate cu doi inculpați, la data săvârșirii faptei aceștia fiind agenți de poliție rutieră în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită”, se arată într-un comunicat remis astăzi de DGA.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie, unul dintre polițiști, fiind în serviciul de patrulare pe raza municipiului Brașov, nu a dispus măsurile legale față șoferul despre care exista suspiciunea că ar fi consumat băuturi alcoolice, reținându-i totuși actele personale și ale autoturismului.

„Ulterior, conducătorul auto a apelat la cel de-al doilea inculpat, căruia, în schimbul intervenției sale pe lângă polițistul constatator, i-a remis suma de 500 de lei, din care acesta din urmă a păstrat pentru sine 300 de lei și a remis 200 de lei primului inculpat, cel care anterior îl oprise în trafic pe șofer. În privința celor doi inculpați, prin efectele acordului de recunoaștere a vinovăției, s-a stabilit o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru fiecare, cu suspendarea sub supraveghere a executării, iar pentru întreaga sumă de 500 de lei s-a instituit sechestru asigurător, au explicat reprezentanții DGA.

Dosarul de urmărire penală și acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate Tribunalului Brașov.

Dosarul are la bază o sesizare din oficiu a lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov.

Potrivit unor surse mytex.ro, unul dintre polițiști și-a dat demisia, iar celălalt s-a pensionat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare