Delicte

BRAȘOV. Mandate de arestare puse în executare după perchezițiile din spitale / Inculpat internat într-un centru medical

 

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au pus în executare, azi-noapte, patru mandate de arestare preventivă, emise de către Tribunalul Brașov pe numele unor persoane cu vârste cuprinse între 42 și 61 ani, prin care s-a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile

– DETALII despre caz, AICI: BRAȘOV. Cine sunt persoanele reținute în Dosarul „Mită în Spitale”?! NUME CUNOSCUTE….

Arestările vin în urma celor 22 de percheziții efectuate în județele Brașov, Harghita și Iași, inclusiv în spitale. Inculpații ridicați de polițiști azi-noapte fuseseră eliberați deoarece le expiraseră ordonanțele de reținere.

Trei dintre persoanele a căror identitate nu a fost făcută publică au fost depuse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, iar o persoană a fost internată într-un centru medical de pe raza județului Prahova, sub paza asigurată de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov.

Potrivit surselor mytex.ro, inculpatul transportat la centrul medical din Prahova este fostul consilier județean Andrei Kadas. 

Dosarul înregistrat la Tribunal poate fi găsit AICI

CITEȘTE ȘI: COVID-19. BRAȘOV. Percheziții în spitale! UPDATE. Noi informații, pe surse…

UPDATE. DNA, despre presupusele achiziții frauduloase din spitalele din BRAȘOV și Harghita

BRAȘOV. 12 persoane ar fi reținute în dosarul mitei din spitale Covid!

ANCHETE (ȘI) LA BRAȘOV… Circa 60 de contracte prin atribuire directă cu un singur spital

Update BRAȘOV. ARESTĂRI în Dosarul „Mită în Spitale”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button