Delicte

BRAȘOV. Lege încălcată la aprinderea luminițelor din Piața Sfatului

 

Aprinderea iluminatului festiv în centrul Brașovului a avut loc și anul acesta pe 1 Decembrie, odată cu Ziua Națională. Acesta este și motivul probabil pentru care, înainte de aprinderea luminițelor, de pe scena amplasată în Piața Sfatului, unde se aflau și oficialitățile, a fost intonat Imnul Național al României, „Deșteaptă-te, române!” de către Corul Operei Brașov și o parte din Corul de Copii Unison, cu acompaniamentul ochestrei Operei. Lor li s-au alăturat mulți dintre brașovenii care umpleau Piața Sfatului.
Din păcate, momentul patriotic a fost unul în care s-a încălcat legea. Vorbim de Legea 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. În cazul imnului, cântat vocal, este obligatorie intonarea uneia dintre cele două variante oficiale, cea integrală (cele 11 strofe ale poeziei „Un răsunet” de Andrei Mureșianu) sau cea prescurtată (strofele 1,2, 4 și 11), conform anexei 3 a legii, așa cum vedeți mai jos. „Art. 14. – (1) În interpretare vocală prescurtată imnul naţional al României se intonează potrivit textului şi partiturii stabilite de lege. – (2 )În interpretarea fanfarelor sau a altor formaţii instrumentale, muzica imnului naţional se intonează o singură dată”, mai prevede legea.

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
“Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Preoţi, cu crucea-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ!

La Brașov, de Ziua Națională s-a cântat varianta ciuntită, fără ultima strofă, ceea ce ar putea aduce o amendă organizatorilor.  Hotărârea de Guvern 1157/2001 prevede că intonarea imnului național cu alt text şi cu altă partitură decât cele stabilite de lege constituie contravenţie, sancţionându-se cu amendă de la 2.500 de lei la 5.000 de lei. Aceeaşi HG prevede că, atât constatarea contravenţiei, cât şi aplicarea amenzii se fac „de către persoane împuternicite de ministrul Administraţiei Publice, de către prefect sau de împuterniciţii acestuia şi se aplică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, primarului, preşedintelui Consiliului Judeţean, precum şi persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârşirea contravenţiei”.

În septembrie 2011, Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi cântărețul Marcel Pavel au fost amendaţi cu câte 5.000 de lei, pentru intonarea imnului naţional cu alt text, înaintea meciului România – Franţa, amenda fiind aplicată de prefectul Capitalei. Marcel Pavel a ales să cânte două strofe din imnul naţional, însă ultimele două versuri din cea de-a doua strofă – „Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/ Triumfător în lupte, un nume de Traian!” – au fost înlocuite cu ultimele două versuri din prima strofă „Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă/ La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!”, acestea constituind un refren. FRF a fost de acord cu variana propusă de Pavel, pe motiv că s-ar interpreta politic, președintele României fiind atunci Traian Băsescu.

Pe link-ul de mai jos este și un video cu intonarea imnului, însă doar prima strofă.

BRAȘOVUL a devenit din nou „ORAȘ DIN POVESTE” – FOTO+VIDEO

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button