BRAȘOV. La judecată, după ce ar fi cerut prea repede fonduri europene pentru cabana turistică
Doi bărbați și o societate comercială au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov, pentru tentativă, respectiv complicitate la tentativa de a obține pe nedrept fonduri europene.
„În cursul anului 2015, în cadrul derulării proiectului «Construire cabană turistică Zimbrul», unul dintre inculpați, în calitate de reprezentant legal al societății comerciale, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.F.I.R.) ultima cerere de rambursare a fondurilor, la care a atașat un proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor, în cuprinsul căruia s-a atestat, în mod necorespunzător adevărului, că lucrările au fost executate, că nu există cantități de lucrări neexecutate și că lucrările au fost executate conform proiectului tehnic”, se arată într-un comunicat remis de DNA.
În realitate, lucrările la obiectivul respectiv nu erau finalizate la momentul întocmirii procesului – verbal, construcția aflându-se într-o fază intermediară.
Înscrisul respectiv ar fi fost depus cu intenția de a crea aparența respectării condițiilor de plată și pentru a putea beneficia de contravaloarea ajutorului financiar, în valoare de 50.703 lei, conform procurorilor.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov.
foto cu caracter ilustrativ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.