Delicte

BRAȘOV. ÎNȘELATE de FALȘI POLIȚIȘTI, care au prezentat și așa-zise legitimații și păreau înarmați

 

Două brașovence au fost înșelate de doi polițiști falși, care s-au prezentat la ușa lor și au arătat legitimații de lucru false.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, două persoane de sex masculin s-au prezentat la ușa imobilului unde se aflau cele două femei, iar prin falsa declinare a calității de polițist, au prezentat acestora o legitimație aparentă, specifică organelor de poliție, având, de asemenea, asupra lor tocuri, în interiorul cărora se aflau obiecte ce prezentau caracteristici ale armelor reale de foc. Folosindu-se de pretextul desfășurării procedurilor legale în cadrul unei cauze penale, cele două persoane de sex masculin au efectuat fotografii asupra actelor de identitate ale celor două femei și au procedat la ridicarea mai multor sume de bani, pe care acestea le dețineau, inducându-le în eroare, prin aceea că le-au comunicat faptul că sumele le vor fi restituite a doua zi”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent principal Nadia Olaru.

În urma investigațiilor, adevărații polițiști i-au identificat pe suspecți ca fiind doi tineri de 27 de ani, din județul Prahova. Totodată, cadrele de poliție au identificat alți doi bărbați, în vârstă de 24 ani și 25 ani din județul Prahova, care au facilitat săvârșirea infracțiunilor prin asigurarea perimetrului de acțiune al primilor doi bărbați.

Percheziții la locuințele suspecților

În continuarea cercetărilor, ieri, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, alături de Secțiile 1, 4, 5 Poliție Brașov, Serviciul Criminalistic Brașov, Serviciul pentru Acțiuni Speciale Brașov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 3 Poliție Ploiești, Postului de Poliție Florești, Serviciului Criminalistic Prahova și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Prahova, au pus în executare patru mandate de percheziții domiciliare la locuințele celor patru bărbați. Cu această ocazie, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe sume de bani și bunuri ce ar fi fost folosite la săvârșirea infracțiunilor. Cei patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale continuă cercetările pentru „înșelăciune” și „uzurparea de calități oficiale”.
Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button