Delicte

BRAȘOV. Infracțiuni și contravenții, constatate la șoferii care fac transport de persoane și de mărfuri

 

Polițiștii din județul Brașov au constatat cinci infracțiuni și peste 100 de contravenții rutiere, ieri, în cadrul unei acțiuni din cadrul campaniei TISPOL.

Controalele au avut loc în intervalele orare 06.00-09.00 și 15.30-18.00 și au vizat combaterea încălcării normelor legale în domeniul transporturilor rutiere publice de mărfuri și persoane, în cadrul campaniei TISPOL.

Au fost vizați conducătorii de autovehicule destinate transportului de persoane cu capacitatea mai mare de 8+1 locuri și ale autovehiculelor destinate transportului de marfă cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

„În cadrul acțiunii au fost aplicate 109 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 100 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice, fiind aplicate 28 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul de persoane și 56 de sancțiuni contravenționale privind transportul de marfă, în valoare de aproximativ 17.500 lei.
De asemenea, polițiștii au reținut 5 permise de conducere, dintre care 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

De asemenea, polițiștii au constatat cinci infracțiuni – de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (două), conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fals și uzul de fals.

Foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button