Delicte

BRAȘOV. Închisoare cu suspendare pentru trafic şi consum de droguri

 

Doi braşoveni acuzaţi de trafic de droguri de risc au fost condamnaţi, zilele trecute, în primă instanţă, alături de trei dintre consumatori.

Cei doi bărbaţi, Alexandru-Vlad A. şi Valeriu-Dan H., au fost condamnaţi la câte 2 ani şi 2 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 3 ani, fiind găsiţi vinovaţi de trafic de droguri de risc (cannabis) şi de deţinere de droguri în vederea consumului propriu.

În cazul în care sentinţa va rămâne definitivă (există drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare), cei doi vor avea de prestat muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Primăriei Braşov sau a Direcţiei de Servicii Sociale Braşov.

Alexandru-Vlad A. şi Valeriu-Dan H. au fost reţinuţi pe 30, respectiv 31 mai, apoi primul a stat în arest preventiv până pe 10 august, iar celălalt a stat în arest la domiciliu până la aceeaşi dată. Ulterior, ei au fost plasaţi sub control judiciar.

În ceea ce îi priveşte pe clienţi, ei au fost condamnaţi astfel: Andrei-Adrian A. şi Tudor M. (care au fost reţinuţi pe 30 mai, apoi au fost plasaţi sub control judiciar) au primit câte 2 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani şi Răzvan-Alexandru B. (reţinut pe 6 iunie, apoi plasat sub control judiciar) – 10 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere 2 ani.

Primii doi vor avea de prestat câte 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, iar al treilea – 80 de zile de muncă în folosul comunităţii.

¤ Obligaţi să-şi facă periodic analizele toxicologice

În cazul în care sentinţa va rămâne definitivă, toţi cei cinci inculpaţi vor fi obligaţi pe perioada de supraveghere să respecte mai multe condiţii, printre care să să efectueze o dată la 6 luni analizele toxicologice specifice (din urină), la o unitate medicală de specialitate, în vederea detectării consumului de droguri de orice fel, analize pe care le va prezenta serviciului de probaţiune şi să urmeze programe de consiliere psihologică şi consiliere socială derulate de către Serviciul de probaţiune Braşov sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
Instanţa a revocat măsura controlului judiciar în cazul tuturor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button