Delicte

BRAȘOV. Închisoare cu suspendare pentru fostul manager al Sanatoriului de Nevroze Predeal

 

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a anunțat, astăzi, că fosta directoare a Sanatoriului de Nevroze Predeal, Buricea Simona Daniela, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar penal în care fusese trimisă în judecată pentru infracțiuni de „conflict de interese”, săvârșite în calitatea amintită.

Sentința a fost dată de Judecătoria Brașov, luna trecută, și a rămas definitivă, conform sursei citate.

„Pentru comiterea acestor infracţiuni, Judecătoria Braşov a condamnat-o pe inculpata BURICEA SIMONA -DANIELA, (sentinţa penală nr.1324/10.07.2017 – dosar nr. 32136/197/20169) la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare cu interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă şi în temeiul art. 86/1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 noul Cod penal a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 86/2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 noul Cod penal, instanţa a fixat un termen de încercare de 5 (cinci ) ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii”, se explică în comunicat.

Pe durata termenului de încercare, inculpata va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la Serviciul de Probaţiune Braşov la datele fixate de acesta; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Prin aceeaşi sentinţă, Judecătoria Braşov l-a condamnat pe soțul ei, Buricea Iordan, la doi ani închisoare şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă. El fusese trimis în judecată pentru infracțiuni de complicitate la conflict de interese.

Pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la Serviciul de Probaţiune Braşov la datele fixate de acesta; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Pentru detalii, CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Managerul Sanatoriului de Nevroze Predeal, de trei ori în conflict cu ANI


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button