Delicte

BRAŞOV. Haine de firmă, confiscate de poliţişti

  • 12.07SICE2_216592.jpg
  • 12.07.SICE1_216593.jpg
  • 12.07SICE4_216594.jpg
 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat zilele trecute o acțiune într-un complex comercial din municipiul Brașov, pentru verificarea aplicării prevederilor Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Astfel, polițiștii au controlat trei agenți economici care desfăşoară activități de comerț cu articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

„Erau expuse la comercializare 85 articole vestimentare purtând însemnele grafice ale unor mărci de notorietate. Aceste produse se comercializau la prețuri mult mai mici decât cele practicate în magazinele de profil. Întrucât există suspiciunea că produsele comercializate sunt contrafăcute, polițiștii au ridicat bunurile menționate, în valoare totală de 6.000 de lei”, ne-a prezentat purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, Liviu Naghi.

Reprezentanții agenților economici sunt cercetați în trei dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de produse contrafăcute, conform legii menţionate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare