Delicte

BRAȘOV. Furt din locuință, comis prin înșelăciune

 

Doi bărbați de 27, respectiv 33 de ani, din București, au fost identificați de polițiștii brașoveni ca suspecți într-un caz de furt din locuință înregistrat în data de 23 iulie.

În ziua respectivă, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în intervalul orar 11.30-12.00, două persoane ar fi sustras o sumă de bani dintr-un imobil amplasat pe raza municipiului Brașov. Cele două persoane, prin folosirea de calități mincinoase, respectiv, sub pretextul că sunt angajați ai unei societăți de furnizare energie electrică, ar fi pătruns în imobilul persoanei vătămate, de unde ar fi sustras o sumă de bani. 

Polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Brașov au reușit să-i identifice pe cei doi suspecți. Cei doi bucureșteni au fost reținuți pentru 24 de ore, apoi au fost arestați preventiv. Cercetările continuă pentru furt calificat, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru.

Pe de altă parte, o făgărășeancă în vârstă de 31 de ani este cercetată pentru furt, după ce ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un magazin din orașul de domiciliu. Polițiștii au fost sesizați, ieri, în jurul orelor 13.00, cu privire la caz. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare