BRAŞOV. Fostul deputat Ion Ochi, condamnat în primă instanţă la aproape 6 ani de închisoare
Fostul deputat PSD, Ion Ochi, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Braşov, ieri, la 5 ani şi 10 luni închisoare, pentru abuz în serviciu şi luare de mită.
În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi cinci inculpaţi, după cum urmează: Viorel Costea — şef al Direcţiei de Administrare Drumuri (3 ani de închisoare cu suspendare), Nicolae Blaga — director al Serviciului de Administrare Drumuri, funcţii deţinute în cadrul CJ Braşov la data faptelor (2 ani şi 8 luni cu suspendare), Todorică Constantin Şerban — primar al localităţii Prejmer la data faptei (3 ani cu executare), Cristian Dorin Nica — director general SC Conforest SA la data faptei (4 ani cu executare) şi Neculai Tăutu, diriginte de şantier (2 ani cu suspendare).
Pe latură civilă, instanţa a admis acţiunea exercitată de Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Braşov, obligând inculpaţii, în solidar, la plata către această parte civilă a sumei de 1.647.236 lei la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere, până la plata integrală a debitului, această sumă cu titlu de despăgubiri civile reprezentănd daune materiale.
De asemenea, s-a dispus confiscarea de la inculpatul Ion Ochi a sumei de 430.238,83 lei, reprezentând contravaloarea mitei pe care ar fi primit-o.
Dar, nefiind definitivă, sentinţa poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.
Pe scurt, în acest dosar, procurorii DNA susţin că, în a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor OUG 34/ 2006 privind achiziţiile publice, Ion Ochi, în înţelegere cu Dorin Nica, i-a încredinţat acestuia execuţia unor lucrări de reparaţii ale unui drum judeţean, respectiv DJ 112D, km 7+218 — 11+300, situat între localităţile Prejmer şi Lunca Câlnicului. Detalii despre caz pot fi găsite AICI!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.