Delicte

BRAȘOV. Fost șef în Poliția Română, condamnat DEFINITIV pentru trafic de influență

  • emblemapolitiaromana.jpg

Curtea de Apel Brașov l-a condamnat la închisoare cu suspendare, pentru trafic de influență, pe Valentin Vezeteu, la data faptelor subcomisar de poliție, șeful Serviciului Sistematizări din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D.G.P.M.B.) – Brigada Rutieră. El fusese deferit justiției pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și dare de mită, dar instanța l-a achitat de sub acuzația de „dare de mită” și l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 4 ani, pentru „trafic de influență”.
Sentința a fost dată astăzi de Curtea de Apel Brașov și este definitivă.

Fostul polițist este obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

De asemenea, are de frecventat unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate și de prestat o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Măgurele sau în cadrul Grădiniţei nr. 1 Măgurele.
Se confiscă de la inculpat suma de 1.100 lei, reprezentând contravaloarea folosului material primit de la celălalt inculpat din dosare, Bogdan Petrache.

Vezeteu a fost reținut 24 de ore în data de 24.10.2019.

Celălalt inculpat a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 4 ani, fiind găsit vinovat de cumpărare de influență și dare de mită.

Acesta va avea de respectat următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Și el va avea de frecventat unul sau mai multe programe de reintegrare socială și de prestat o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile în cadrul Primăriei com. Popeşti Leordeni sau în cadrul SC Utilpub Prest Eco Serv PPL SRL.

Cei doi au fost trimiși în judecată de DNA Brașov. Procurorii brașoveni l-au acuzat pe Vezeteu că ar fi acceptat un sejur în Poiana Brașov, de la celălalt inculpat din dosar, pentru a-l ajuta într-un caz în care acesta din urmă era cercetat de polițiștii din stațiune sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis. Detalii – AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button