Delicte
BRAȘOV. Familia de medici acuzată de trafic de persoane și proxenetism tot nu și-a aflat sentința finală
Magistraţii Curţii de Apel Braşov au decis, din nou, să amâne pronunțarea în cazul medicilor din Republica Moldova (soţ, soţie şi fiu) acuzaţi de proxenetism şi trafic de persoane. Judecătorii au stabilit un nou termen pentru data de 14 iunie. Magistrații ar fi trebuit să se pronunțe încă de pe data de 17 mai, dar amânat momentul pentru astăzi, când inculpații Tatiana Pruteanu, Vasile Pruteanu şi Vasile Pruteanu jr. au avut parte de o nouă amânare.
Amintim că, la Curtea de Apel Brașov s-a judecat apelul formulat atât de către cei trei, cât și de procuror, la sentința Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov.
În primă instanță, Tatiana Pruteanu a fost condamnată la 4 ani şi 6 luni de închisoare, soţul ei a primit 3 ani şi 6 luni de detenţie, iar fiul lor a primit o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de 7 ani.
Totodată, prin sentinţa în primă instanţă, ei au fost puşi să plătească, fiecare, cheltuieli de judecată de 12.000 de lei. Mai mult, familia ar urma să plătească în solidar 10.000 de lei către patru părţi vătămate şi încă 10.000 de lei către o singură parte vătămată.
CITIȚI ȘI:
BRAŞOV. Pronunţare amânată în cazul familiei de medici moldoveni acuzată de proxenetism
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.