BRAȘOV. Fals angajat de la „Gaze”, arestat pentru furt din locuință
Un bărbat de 39 de ani, din localitatea Apața, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, apoi a fost arestat, după ce a furat bani dintr-o locuință din municipiul Brașov, dându-se drept angajat al unei societăți de furnizare gaze.
El s-a folosit de falsa calitate, pentru ca proprietara să-l lase în imobil, apoi, cât timp nu a fost atentă, i-a sustras peste 1.600 de lei. După ce a realizat că a fost victima unui hoț, femeia a solicitat ajutorul polițiștilor.
„În urma investigațiilor efectuate în cauză, polițiștii au identificat și depistat persoana bănuită de săvârșirea faptei, aceasta fiind un bărbat, în vârstă de 39 ani, din localitatea Apața, județul Brașov. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ulterior, instanța dispunând măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale continuă cercetările pentru „furt calificat”.
Dosarul penal este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.