Delicte

BRAŞOV. Expert jurist condamnat definitiv pentru ultraj judiciar, după ce a adus ameninţări unor magistraţi

 

Un expert jurist braşovean acuzat că le-a trimis unor magistraţi mail-uri conţinând mesaje de amenințare explicită cu acte de violență și injurii, însoțite de imaginea unor obiecte contondente și tăietoare, a fost condamnat definitiv la 1 an şi 6 luni de închisoare, fiind găsit vinovat de patru infracţiuni de ultraj judiciar. Pedeapsa dată ieri de Curtea de Apel Braşov este cu jumătate de an mai mică decât cea primită în primă instanţă, respectiv la Judecătoria Sfântu Gheorghe, pe 1 noiembrie 2016.

Inculpatul Alexandru Tuţă a fost trimis în judecată în acest dosar pe 6 ianuarie 2016, în lipsă, pentru săvârşirea celro patru infracţiuni de ultraj judiciar.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că în perioada 24.07.2013-18.07.2015, inculpatul Tuță Alexandru a transmis, prin intermediul poștei electronice, numeroase mesaje de amenințare explicită cu acte de violență și injurii, însoțite de imaginea unor obiecte contondente și tăietoare, la adresa magistraților care au soluționat dosare în care inculpatul avea calitatea de parte, creând o stare de îngrijorare și temere, de natură să afecteze activitatea de înfăptuire a justiției”, se explica, la vremea respectivă, într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Alexandru Tuţă a fost reţinut pentru 24 de ore pe data de 5 august 2015, apoi a fost lăsat în libertate. Ulterior, pe 11 august 2015, magistraţii au dispus arestarea preventivă a inculpatului, însă acesta nu a mai fost de găsit până pe 9 iunie 2016, când a fost pus în aplicare mandatul (inculpatul şi-a primit sentinţa în primă instanţă, din data de 1 noiembrie 2016, în arest, la Penitenciarul Codlea).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button