BRAŞOV. Exclusiv. 3 ani şi 6 luni de închisoare după tâlhăria comisă lângă un magazin din zona Gării Braşov
Individul care a tâlhărit un bărbat în vârstă de 40 de ani, în noaptea de 2 spre 3 octombrie 2017, la scurt timp după ce victima şi-a făcut nişte cumpărături la un magazin aflat în zona Gării Braşov, a fost condamnat definitiv la 3 ani şi 6 luni de închisoare.
Adrian-Georgian Popa a fost condamnat, mai întâi, de Judecătoria Braşov, pe data de 29 noiembrie 2017, fiind găsit vinovat de tâlhărie calificată (fără a recunoaşte comiterea faptei). Nemulţumit de sentinţă, bărbatul a atacat decizia cu apel, astfel că dosarul a ajuns la Curtea de Apel Braşov, unde magistraţii au decis, ieri, să respingă, drept nefondat, apelul declarat de inculpat.
Prin urmare, Adrian-Georgian Popa a rămas cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, din care vor fi scăzute perioadele petrecute în stare de reţinere şi arest preventiv, respectiv din 31 mai până pe 5 august 2017 (într-o altă cauză) şi din 3 octombrie – la zi (pentru tâlhăria din zona gării).
Dat fiind faptul că bărbatul pe care l-a tâlhărit nu s-a constituit parte civilă în proces, inculpatul nu este nevoit să-i plătească despăgubiri.
Din datele oferite de purtătoarea de cuvânt a IJP Braşov, Gabriela Dinu, la vremea respectivă, „pe 3 octombrie, la ora 1.00, în faţa Gării Braşov, (n.r. inculpatul) a smuls portofelul din mâna unui bărbat de 40 de ani care tocmai făcuse cumpărături la un magazin din zonă. L-a lovit pe acesta peste mâna în care ţinea portofelul”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.