BRAȘOV. Eveniment rutier pe str. Morii din Ghimbav, de la alcool
Un eveniment rutier cu pagube materiale a avut loc ieri, în jurul orelor 12.30, pe str. Morii din Ghimbav, în județul Brașov. În accident a fost implicat un singur autoturism, condus de un bărbat de 35 de ani, aflat sub influența alcoolului.
„În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiele, fără victime.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,18 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe», instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.