BRAȘOV. După urmărirea nocturnă și focurile de armă, percheziții la locuințele suspecților de furt
După urmărirea în trafic de joi, în timpul căreia s-au tras și focuri de avertisment asupra unui autovehicul, reușindu-se prinderea a trei persoane suspectate de furturi din locuințe și societăți comerciale (una dintre ele fiind împușcată în fesă), polițiștii au efectuat și percheziții la domiciliile lor.
„Din verificările efectuate a rezultat că cei trei suspecți, împreună cu alte două persoane, identificate ulterior, au pătruns prin escaladare, în noaptea respectivă, într-un imobil situat pe strada Zizinului din municipiul Săcele, de unde au sustras role de cablu în valoare de 2.000 de lei, trei dintre aceștia fiind prinși de polițiști ulterior comiterii faptei (n.r. în flagrant)”, ne-a explicat subcomisarul Ionuț Marin.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că cei cinci suspecți ar fi dat o spargere și în municipiul Brașov, în noaptea de 6 spre 7, păgubită fiind o societate comercială cu punct de lucru pe strada Făgărașului. De acolo, ei au sustras bani din casa de marcat, precum și articole de încălțăminte, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 5.100 de lei.
Mai mult, în noaptea de 13 decembrie, unul dintre suspecți, în vârstă de 49 de ani, în timp ce se afla într-un centru comercial, ar fi profitat de neatenția unei vânzătoare și i-ar fi sustras telefonul mobil în valoare de 800 de lei.
Astăzi, anchetatorii au efectuat șase percheziții la locuințele suspecților, unde au găsit scule electrice, telefoane mobile, aparatură electronică și alte bunuri care ar proveni din furturi. Cercetările în caz continuă sub coordonarea unui procuror.
Cei cinci suspecți au fost arestați preventiv în cursul zilei de ieri, la decizia unui judecător de drepturi și libertăți care a dispus emiterea mandatelor pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.
CITIȚI ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.