BRAȘOV. Droguri găsite la intrare în Judecătoria Braşov
Pe linie de pază, cadrele Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au asigurat 27 de obiective din categoria celor de importanță deosebită pentru activitatea statului cât și obiective strategice cu infrastructuri critice, în perioada 3 aprilie – 29 mai.
Totodată, în intervalul menționat, s-au asigurat măsuri de ordine interioară în toate sălile de judecată aferente celor 6 instanțe în scopul desfășurării normale a activităţii de înfăptuire a justiţiei.
„Pe timpul executării misiunii de pază a obiectivelor din competență, efectivele de jandarmi au aplicat patru sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 R, în valoare totală de 300 de lei.
De asemenea, la Judecătoria Brașov a fost constatată o infracțiune la legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea consumului și traficului ilicit de droguri, o persoană fiind depistată la intrarea în obiectiv ca având în posesie substanțe interzise”, se menţionează într-un bilanţ făcut public astăzi de reprezentanții IJJ Brașov.
În perioada analizată, în folosul societăților beneficiare de pază a fost organizată şi executată paza la 139 de transporturi de produse cu caracter special constând în materii explozive și armament-muniţie.
Jandarmii au asigurat şi paza transporturilor de valori în beneficiul Trezoreriei Braşov, organizându-se şi executându-se 11 misiuni la care se adaugă 3 transporturi în folosul Mitropoliei și 1 transport în folosul Muzeului Țării Făgărașului „Valer Literat”.
Efectivele de jandarmi specializate au participat, în cooperare cu lucrătorii din cadrul SRI la asigurarea pazei transportului corespondenţei clasificate, executându-se 115 transporturi de corespondenţă clasificată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.