Delicte

BRAȘOV. Dosare penale pentru conducere fără permis / Unul dintre șoferi circula cu mai mult de 50 km/h peste limita legală

  • ocolitoare_3.jpg
 

Polițiștii rutieri brașoveni au întocmit ieri două dosare penale pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Unul dintre șoferi a fost oprit pentru control în jurul orelor 9.15, pe str. Independenței din municipiul Brașov.

„În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Cel de-al doilea conducător auto, în vârstă de 49 de ani, a fost oprit de agenți în jurul orelor 17.45, pe Ocolitoarea Brașovului. Acesta a fost înregistrat de radar rulând cu o viteză de 147 km/h pe un sector de drum limitat la 90 km/h.

„Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ca urmarea unor alte abateri la regimul rutier săvârșite anterior. Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a detaliat comisarul de poliție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button