Delicte

BRAȘOV. Dosar penal, după un video pe internet!

 

Polițiștii brașoveni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”, după ce pe internet a fost publicat un filmuleț în care se vede cum doi băieți se agresează reciproc, în timp ce sunt priviți de alți copii.

„La data de 02 octombrie 2020, în urma apariției, în mediul online, pe un site de socializare, a unor imagini video în care doi băieți se agresează fizic reciproc, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea s-au sesizat din oficiu și au demarat, de îndată, cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele în cauză, ca fiind doi tineri, în vârstă de 12, respectiv 13 ani din municipiul Codlea, județul Brașov și au stabilit faptul că incidentul ar fi avut loc în timpul vacanței de vară, în curtea unei instituții de învățământ din municipiul Codlea”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button