Delicte

BRAȘOV. De la volan, în Arestul Poliției

 

Polițiștii săceleni au reținut în week-end, pentru 24 de ore, un bărbat care șofa în stare avansată de ebrietate, fără a avea măcar permis de conducere. Bărbatul a fost oprit pentru control pe str. Râului din Săcele, iar la verificarea cu etilotestul a rezultat că avea 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe» și «conducerea unui vehicul fără permis de conducere», dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Un alt conducător auto a fost reținut de polițiști după un eveniment rutier produs, în week-end, pe raza orașului Zărnești.

„Un bărbat, în vârstă de 53 ani, care conducea un autoturism pe strada Prundului din orașul Zărnești, județul Brașov, a acroșat un alt autotovehicul, ce se afla parcat, din impact, acesta fiind proiectat în alt autoturism parcat. În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu este înmatriculat.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,77 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a detaliat sursa citată anterior.
Polițiștii continuă cercetările în caz.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button