Delicte

BRAȘOV. Controale silvice pe DN 1 și în localitățile…

 

Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov au desfășurat ieri, între orele 11.00 și 14.00, o acțiune pe linie de silvicultură, pe raza localităților Crizbav, Dumbrăvița și pe DN 1, în județul Brașov.

Scopul activităților desfășurate a fost depistarea persoanelor care taie și sustrag material lemnos, precum și verificarea legalității activităților societăților comerciale din domeniul exploatării, prelucrării și transportului de material lemnos.

„În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat pe raza localității Dumbrăvița din județul Brașov un bărbat, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 0,60 mc material lemnos, specia carpen, fără a deține documente legale de proveniență. S-a procedat la sancționarea contravențională a bărbatului pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 – Rep., cantitatea de material lemnos fiind confiscată și predată reprezentantului Ocolului Silvic competent. Totodată, polițiștii au identificat pe raza fondului forestier al localității Vlădeni, județul Brașov, doi bărbați, în vârstă de 18 ani, respectiv 37 ani, în timp ce fasonau material lemnos. Cu ocazia primelor verificărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că cei doi bărbați ar fi tăiat, fără drept, un arbore din specia carpen, urmând ca materialul lemnos să fie încărcat într-un autoturism identificat la fața locului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

„Cu privire la aspectele constatate, au fost înștiințați reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniul silvic, în vederea inventarierii și cubării materialului lemnos”, a adăugat sursa citată.

În continuarea cercetărilor efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că bărbatul în vârstă de 37 ani ar fi condus autoturismul identificat la fața locului fără a deține permis de conducere.
Prin urmare, agenții au întocmit dosar penal pentru äconducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „tăiere, fără drept, de arbori”.

FOTO – Arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button