BRAȘOV. Controale silvice în Săcele, Tărlungeni și Zizin
Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean – Biroul Silvic, în colaborare cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov, au desfășurat o acțiune pe linie de silvicultură, ieri, pe raza localităților Săcele, Tărlungeni și Zizin.
„Printre obiectivele acțiunii s-au numărat: Depistarea și sancționarea persoanelor care sustrag material lemnos din fondul forestier; depistarea și sancționarea celor care transportă material lemnos fără a deține documente legale de proveniență; verificarea respectării prevederilor legale de către societățile comerciale, ce au ca obiect de activitate prelucrarea materialelor lemnoase”, a explicat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
În cadrul acțiunii a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 3.000 lei, unei societăți comerciale pentru nerespectarea prevederilor art. 19, alin. (6), litera m) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.