Delicte

BRAȘOV. Controale rutiere în mai multe localități din județ

  • IMG-20210812-WA0023_290419.jpg

Polițiștii de la Biroul Rutier Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, au desfășurat ieri o acțiune pe raza localităților Prejmer, Teliu, Budila, Tărlungeni și Lunca Câlnicului, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă limita legală de viteză și a celor care circulă sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, dintre care 29 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 3 pentru săvârșirea altor abateri la regimul rutier.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 13.200 lei.

De asemenea, polițiștii au reținut 4 permise de conducere și au constatat 3 infracțiuni.

Unul dintre cei care s-au ales cu dosar penal este un tânăr de 27 de ani, care șofa prin Prejmer, ieri după-masă, fără a deține permis de conducere.

Un alt bărbat, de 57 de ani, a fost depistat conducând băut (0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat), tot pe str. Cetății din Prejmer.

A treia persoană, un tânăr de 24 de ani, conducea prin Prejmer, deșie avea permisul suspendat.

Controalele au avut loc în intervalul orar 16.00-20.00.

FOTO – ARHIVĂ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button