BRAȘOV. Controale de amploare, pe linia deținerii de arme și muniții
Polițiștii din județul Brașov au desfășurat o acțiune, cu efective mărite, ieri, între orele 10.00 și 14.00, având ca scop verificarea normelor legale privind regimul armelor și al munițiilor.
„În cadrul activităților desfășurate, polițiștii brașoveni au constatat 3 infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor, fiind întocmite dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «nerespectarea regimului armelor și al munițiilor», instrumentate sub coordonarea unităților de parchet competente. Polițiștii au legitimat 164 persoane, au verificat 42 deținători de arme, 2 operatori economici și au verificat în trafic 92 de autovehicule. De asemenea, au fost indisponibilizate 6 arme neletale, supuse autorizării și 112 elemente de muniție, aferente armelor neletale”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal Nadia Olaru.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 50 sancțiuni contravenționale, însumând aproximativ 42.700 lei.
Dintre sancțiuni, 40 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 7 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, una pentru nerespectarea normelor legale prevăzute de O.G. nr. 37/2007, una pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor și una pentru nerespectarea normelor legale stipulate în O.U.G. nr. 28/1999 privindobligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Totodată, au fost dispuse 7 măsuri complementare de anulare a dreptului de deținere a armelor neletale supuse autorizării și confiscarea unei sume de bani, aceasta reprezentând măsură complementară prevăzută de O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.