Delicte

BRAŞOV. Conducătorul unui autovehicul destinat transportului de persoane, depistat cu 1,81 mg/l alcool pur în aerul expirat!

 

Un bucureştean în vârstă de 52 de ani a fost prins de poliţiştii staţiunii Bran din judeţul Braşov în timp ce şofa în stare avansată de ebrietate un autovehicul destinat transportului public de persoane, pe DN 73. Bărbatul a fost tras pe dreapta pentru control sâmbătă, în jurul orei 1.30, în timp ce se deplasa dinspre Braşov către Piteşti, fără a avea pasageri.

„Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 1,81 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

CITIȚI ȘI:

BRAŞOV. Şoferi cu alcoolemii de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, depistaţi în timpul raziei din week-end


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button