BRAȘOV. Conducător auto cercetat după ce a refuzat verificarea cu aparatul DrugTest / Dosare penale pentru alcool
Un șofer în vârstă de 36 de ani este cercetat penal după ce a refuzat să fie verificat cu aparatul DrugTest și să i se recolteze probe de sânge, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în corp. Șoferul fusese oprit pentru control ieri noapte, pe str. Egretei din municipiul Brașov.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
Un alt bărbat, de 38 de ani, a fost depistat șofând sub influența alcoolului pe str. Drumul Cernatului din oraș.
Etilotestul a indicat 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un al treilea șofer, în vârstă de 47 de ani, din Râmnicu Vâlcea, avea o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, când a fost oprit pentru control, ieri dimineață, la orele 5.45, pe str. Molnar Janos din Brașov.
Un alt bărbat, de 57 de ani, a fost depistat șofând sub influența alcoolului, în aceeași dimineață, în jurul orelor 7.00, pe str. Nicolae Bălcescu din municipiu. Etilotestul a indicat 0,63 mg/l alcool pur.
La Prejmer, un tânăr de 20 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce etilotestul a indicat 0,60 mg/l alcool pur. Tânărul șofa pe str. Mare, când a fost tras pe dreapta de polițiști.
Tot pentru șofat sub influența alcoolului s-a ales cu dosar penal și un tânăr de 27 de ani. El a fost verificat de polițiști azi-noapte, în jurul orelor 2.15, pe str. Cărămidăriei din municipiul Brașov, iar etilotestul a afișat 0,51 mg/l alcool pur.
În toate cazurile au fost întocmite dosare penale, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.