Delicte

BRAŞOV. Condamnaţi în aceeaşi zi, în trei dosare de lovire sau alte violenţe

 

Inculpaţii din trei dosare de lovire şi alte violenţe au fost condamnaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, de magistraţii Judecătoriei Braşov, având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Într-unul dintre dosare, vizând o agresiune comisă pe 22 februarie anul trecut, inculpaţii, doi la număr, au fost condamnaţi la amendă penală. Astfel, Paul George Ciubotaru a primit amendă de 2.500 lei (rezultată prin stabilirea unui număr de 250 zile – amendă, respectiv a cuantumului de 10 lei corespunzător unei zile-amendă), iar Mihail Şalapa – la 2.000 lei amendă (200 de zile – amendă). În cazul în care inculpaţii nu vor executa pedeapsa amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se vor înlocui cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
Pe latură civilă, inculpaţii sunt obligaţi să plătească, în solidar, 10.000 de lei reprezentând pretenţii civile victimei.

Într-un alt dosar penal, tot de lovire sau alte violenţe, inculpatul a primit 2.500 de lei amendă penală şi are să-i plătească victimei 2.478 lei reprezentând despăgubiri civile (consultaţii şi investigaţii medicale) şi 5.000 de euro cu titlu de daune morale. De asemenea, dacă sentinţa va rămâne definitivă, inculpatul Ionuţ Laurenţiu Zidaru va avea să-i achite Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov 2.597,95 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medico-sanitare acordate persoanei vătămate.

În fine, în al treilea dosar, inculpatul Vasile Iulian Boriceanu, aflat în prezent în Penitenciarul Codlea, a fost condamnat la 6 luni de închisoare. Conform instanţei, el este arestat în altă cauză.  Pe latură civilă, bărbatul are să-i plătească victimei 1.000 de lei, cu titlu de daune morale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button