Delicte

BRAȘOV. Condamnare pentru violențe de acum aproape 2 ani

  • ciocan_9.jpg

Un brașovean acuzat de lovire sau alte violențe s-a ales cu pedeapsa majorată, astăzi, la Curtea de Apel Brașov.

Inculpatul fusese condamnat de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov la 8 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani, dar Curtea de Apel Brașov a majorat pedeapsa la 1 an și 3 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 3 ani.

El a fost găsit vinovat de lovire sau alte violențe față de două persoane, femeie (F.A.M.) și bărbat (B.V.).

Conform sentinței Curții de Apel Brașov, inculpatul va avea de frecventat unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Brașov sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate și de prestat o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile la Primăria com. Dumbrăvița sau Primăria mun. Brașov.

Dorin Răzvan T. a fost reținut pe o durată de 24 de ore în 8 iunie 2020.

În același dosar a fost condamnat și un minor, Victor A. junior, găsit vinovat tot de lovire sau alte violențe (persoană vătămată F.A.M.).
Față de el a fost dispusă măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6 luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Braşov.
Și el a fost reținut pentru 24 de ore, începând cu 8 iunie, orele 19.30.

Tatăl său, Victor A. senior, a fost și el inculpat în dosar, pentru tentativă la omor (persoană vătămată B.V.), dar a fost achitat, asemenea unui alt inculpat, Marcel E., care era acuzat de lovire sau alte violențe (persoană vătămată B.V.).

Pe latură civilă, inculpatul Dorin-Răzvan T. trebuie să-i plătească victimei B.V. 5.000 de euro, cu titlu de daune morale. De asemenea, trebuie să plătească în solidar cu Victor A. junior 1.600 de euro cu titlu daune morale victimei F.A.M..


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare