Delicte

BRAŞOV. Condamnare definitivă la Curtea de Apel Braşov, în afacerea ERG Termrom Galaţi

 

Curtea de Apel Braşov i-a condamnat definitiv la câte 3 ani de închisoare cu suspendare, având termen de supraveghere de 7 ani, pe doi oameni de afaceri gălăţeni acuzaţi de infracţiuni de trafic de influenţă într-un dosar instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bacău.
Inculpaţii, Mihai-Daniel Bociar şi Viorel-Adrian Ferendino, fuseseră condamnaţi iniţial la Tribunalul Bacău, primind 4 ani de închisoare cu executare, respectiv 3 ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa a fost, însă, contestată de ambii inculpaţi şi de DNA, astfel că dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bacău, unde s-a hotărât ca procesul să fie strămutat la Curtea de Apel Braşov.

Partener de afaceri „stors” de bani

Cei doi gălăţeni au ajuns în atenţia procurorilor DNA după ce Compania Regională de Apă Bacău a organizat, în cursul anului 2012, o licitaţie pentru atribuirea contractului de lucrări „Reabilitarea Staţiei de tratare apă Cărăboaia””, în urma căreia a fost desemnată câştigătoare o asociere constituită din firma inculpaţilor (SC Erg Termrom SA) şi o altă societate.
Licitaţia a fost contestată de un competitor, context în care, potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013, inculpaţii au pretins şi primit de la administratorul celeilalte firme din asociere 10.000 de euro, pretinzând că au influenţă asupra unor persoane din cadrul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ce pot respinge acel demers.
După soluţionarea favorabilă a contestaţiei la nivelul C.N.S.C., având în vedere că firma perdantă a formulat plângere la Curtea de Apel Bacău, Mihai Daniel Bociar şi Viorel-Adrian Ferendino au pretins şi primit de la acelaşi denunţător 15.000 euro, susţinând că au influenţă asupra magistraţilor, în vederea respingerii plângerii.
În ambele situaţii, cei doi au susţinut că vor contribui cu aceleaşi sume de bani, pentru influenţarea deciziilor.

Denunţaţi, în final, de cel de la care tot pretindeau bani

În luna aprilie 2013, Mihai-Daniel Bociar şi Viorel-Adrian Ferendino i-au spus administratorului celeilalte firme din asociere (denunţător în cauză) că decidenţii din cadrul Companiei Regionale de Apă Bacău le-au pretins un procent de 7 % din valoarea contractului de lucrări atribuit, în valoare de aproximativ 17.000.000 lei, pentru semnarea şi derularea contractului. Astfel, ei i-au cerut şi au primit de la denunţător o primă tranşă de 25.000 euro. Începând cu luna octombrie 2013, inculpaţii i-au cerut partenerului de asociere sume de bani pentru a fi remise decidenţilor din cadrul companiei de apă, în vederea începerii executării contractului.

În cauză, s-a pus sechestrul pe 225 acţiuni în valoare de 225.000 lei ale SC Erg Termrom SAGalaţi, deţinută de Mihai-Daniel Bociar, măsura fiind dispusă în cursul urmăririi penale printr-o ordonanţă a procurorului de caz din 3 februarie 2014.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button